Episcopul vicar al Sibiului vrea să conteste decizia CNSAS

Episcopul vicar al Sibiului vrea să conteste decizia CNSAS
Episcopul vicar al Sibiului, Visarion Rășinăreanu, a anunțat că va contesta decizia CNSAS potrivit căreia a colaborat cu Securitatea și spune că nu poate fi decât o coincidență de nume, pentru că el nu a părăsit România decât după Revoluție, iar funcția de episcop o deține abia din 1996.
Publicat: 15/02/2012, 10:40
Actualizat: 20/05/2012, 23:20

Episcopul vicar al Sibiului, Visarion Rășinăreanu, a anunțat că va contesta decizia CNSAS potrivit căreia a colaborat cu Securitatea și spune că nu poate fi decât o coincidență de nume, pentru că el nu a părăsit România decât după Revoluție, iar funcția de episcop o deține abia din 1996.

"Acum am aflat și eu despre acest verdict, dar nu am reușit încă să vorbesc cu cei de la CNSAS. Nu știu nimic despre cum ar fi putut să ajungă la acest verdict. Eu nu am colaborat cu Securitatea. Eu am plecat la studii abia în 1994 și doar din 1996 sunt episcop. Nu pot să cred decât că este vorba despre o coincidență de nume, pentru că eu nu am fost plecat nicăieri înainte de Revoluție�, a declarat corespondentului MEDIAFAX Visarion Rășinăreanu, episcopul vicar al Sibiului.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
„Descoperirea care ne face să regândim modul în care a apărut viața pe Pământ”. Ce...
Decizia luată de Lidl, după ce Sânziana Negru și Ștefan Floroaica au aruncat la gunoi...
FOTO. Sorana Cîrstea, apariție incendiară, într-o rochie verde transparentă, care a lăsat la vedere poate...
Andrei Versace a sunat la Ambulanță, înainte să fie găsit mort în casă: "A avut...
Ipoteză bulversantă lansată în cazul morții lui Andrei Pârvan A fost otrăvit Versace?! 😲
S-a transformat total în câteva luni: acuzată că a luat OZEMPIC pentru a slăbi! Vedeta...
Vremea 23 iulie - 19 august 2024. De joi, temperaturile scad în toată ţara. Val...
Doctorița Gavril, ucisă în 30 de secunde! Filmul complet al crimei din Brăila
Motivul pentru care raportul final al necropsiei lui Andrei Versace va fi gata abia peste...
Au peste 40 de ani, dar arată ca la 20. Ele sunt vedetele pentru care...
Cele mai ieftine SUV-uri cu transmisie automată. Care sunt rivalii lui DUSTER?
Oamenii de ştiinţă sunt uimiţi de „oxigenul întunecat” din adâncurile oceanului Pacific
Un telescop de pe orbita Pământului, LOVIT de un obiect cu viteză foarte mare
A explodat BOMBA despre Traian Băsescu! S-a aflat ce a făcut fostul președinte al României
Adio șezlonguri! Turismul din Grecia se schimbă radical
Imagini din apartamentul în care Andrei Versace a fost găsit fără suflare. Ce se observă...
Bombă în cazul morții lui Andrei Versace
Cât au plătit Tavi Clonda și Gabriela Cristea pentru o cursă de la aeroport la...
Reacția Claudiei Pătrășcanu după declarațiile făcute de Gabi Bădălău despre momentul în care și-ar fi...
BANCUL ZILEI. Costică îl întreabă pe Mitică: –De ce porți verigheta pe mâna cealaltă?
Test de cultură generală. Ce obicei alimentar ciudat avea Charles Darwin?